Chapter 20 - Poezia fără titlu

Și bluza ta a rămas la mine
Îi simt mirosul puternic de tine.
Este al naibii de frig în noaptea asta,
Poate-ar trebui să închid fereastra.

Dar mai bine o îmbrac, să te simt aproape,
Să-ți simt bluza neagră peste pleoape.
Închid ochii cu capul sprijinit de geam
Și uit de faptul că mai devreme plângeam.

Noaptea asta somnul nu coboară
Căci gândul la tine îl doboară.
Și mă omoară să știu că nu mai ești,
Că nu sunt eu cea pe care-o dorești.

Vântul rupe frunzele din copaci,
Așa cum tu cu sufletu-mi faci.
Rupi bucăți din mine zi de zi,
Consumi fâșii de spirit orice-ar fi.

Regret ceea ce sunt;
Admir ceea ce ești:
Un cântec dulce fără cuvinte
Care arată tot ce simte.

Sorele dimineții începe să lumineze
Iar forme-ntunecate să se contureze.
Somnul n-a venit și încă se abate,
Gândul despre tine încă mă străbate.

Cu greu dau jos haina de pe mine
Căci mă simțeam cu ea mai bine.
Și bluza ta tot nu e la tine,
Dar acum poartă lacrimi de la mine.


Daamn, cât timp a trecut de când n-am mai scris o poezie...