Enjoy The Silence

marți, 28 iunie 2011

Chapter 20 - Poezia fără titlu

Și bluza ta a rămas la mine
Îi simt mirosul puternic de tine.
Este al naibii de frig în noaptea asta,
Poate-ar trebui să închid fereastra.

Dar mai bine o îmbrac, să te simt aproape,
Să-ți simt bluza neagră peste pleoape.
Închid ochii cu capul sprijinit de geam
Și uit de faptul că mai devreme plângeam.

Noaptea asta somnul nu coboară
Căci gândul la tine îl doboară.
Și mă omoară să știu că nu mai ești,
Că nu sunt eu cea pe care-o dorești.

Vântul rupe frunzele din copaci,
Așa cum tu cu sufletu-mi faci.
Rupi bucăți din mine zi de zi,
Consumi fâșii de spirit orice-ar fi.

Regret ceea ce sunt;
Admir ceea ce ești:
Un cântec dulce fără cuvinte
Care arată tot ce simte.

Sorele dimineții începe să lumineze
Iar forme-ntunecate să se contureze.
Somnul n-a venit și încă se abate,
Gândul despre tine încă mă străbate.

Cu greu dau jos haina de pe mine
Căci mă simțeam cu ea mai bine.
Și bluza ta tot nu e la tine,
Dar acum poartă lacrimi de la mine.


Daamn, cât timp a trecut de când n-am mai scris o poezie...

duminică, 13 martie 2011

Chapter 20 - 12 Martie 2011 \m/



Cum ne distram noi prin parc. =))

vineri, 11 martie 2011

Chapter 19 - Chemarea lui Eros

Chemarea lui Eros

Abdul Elif
Lungu Ana-Maria

Iubind în taină am păstrat tăcere ,
Gândind că așa o să-ți facă plăcere ,
Căci în priviri citeam o veșnicie
De-o ucigătoare dorință de fericire .

Cu o suflare chinu-mi răcorești ,
C-un zâmbet gându-mi limpezești .
Dă-mi un buchet de dragoste în dar ,
Ca să știu că nu e în zadar.

Dorința se va împlini curând
De vom fi văzuți visând
Sub stejarul nostru falnic
Ce trăiește-n visul jalnic .

Să îți văd privirea arzând ,
Când se îndreaptă către mine
Cu pasiune-mi trece un gând ,
Să m-apropii încet de tine .

Un fulger scânteie-ntre noi
Mă face să-ți simt buzele moi .
Atunci îmi șoptești ușor ,
Te iubesc și te ador .

Peace~! :)>-

duminică, 9 ianuarie 2011

Chapter 18 - Urăsc că te iubesc!

Atunci când sufletul îmi plânge
Și tristețea mă înfrânge,
Am un prieten care-mi e alături;
Mulțumesc că nu mă-nlături!
Această față-ndurerată
A uitat ce-a fost odată.
Dragă, ți-am umplut paharul,
Gustă-mi și tu amarul.
Tu m-ai dat deoparte
Și-ai lăsat în mine-o parte,
Care încă te iubește,
Deși nu-ți dovesește.
Eu încerc să îți șoptesc,
Chiar de nu prea reușesc.
Încerc să îți șoptesc:
„Urăsc că te iubesc!”

Doamne, trebuie să-mi fac o ordine prin idei și sentimente!